Continuăm cu un alt aspect, poate chiar cel mai esențial în procesul de adaptare la o boală cronică: relația medic-pacient. Așa cum în psihoterapie legătura dintre psiholog și client este fundamentală – uneori cântărind chiar mai mult decât tehnicile de lucru – la fel se întâmplă și aici. Este vorba despre un parteneriat crucial pentru bunăstarea ta.
În primul rând, este necesar să găsești persoana cu care să te simți compatibil. A fi compatibil înseamnă să împărtășiți aceleași valori și aceeași atitudine față de boală și tratament. Apoi, este despre a găsi specialistul alături de care să te simți respectat, ascultat și important. Ai nevoie de un om în care să poți avea încredere deplină din punct de vedere profesional și cu care să te simți cu adevărat confortabil în interacțiune.
Relația dintre medic și pacientul cu diabet zaharat este, așadar, un parteneriat esențial, care merită onorat, respectând limitele și rolul fiecăruia. Ca pacient, tu ești responsabil și expert în propria viață, pentru că tu ești singurul care trăiește pe deplin experiența de a fi în propriul corp. În paralel, medicul diabetolog aduce expertiza sa medicală, ajutându-te să descifrezi mai bine mesajele corpului tău, să le înțelegi și să știi ce-ți cere și ce trebuie să-i oferi în fiecare moment. În mod ideal, vă întâlniți la mijloc: medicul te ghidează și te însoțește în călătoria ta, oferindu-ți exact acele resurse medicale necesare pentru a face față. Este important de reținut că medicul diabetolog NU are rol de psiholog. Atunci când consultul medical se transformă într-o mini-ședință de psihoterapie (așa cum se întâmplă deseori în practică), acest lucru aduce un deserviciu profund ambelor părți și le abate de la scopul comun: tratarea cu succes a aspectelor medicale ale bolii cronice.
Desigur, asta nu justifică lipsa de empatie sau, mai rău, abuzul și agresivitatea, ci doar ne reamintește, cu blândețe, că respectarea rolurilor este un aspect important la care să fim atenți.
La fel de important este și cadrul în care se desfășoară această relație, setat cu seriozitate și respectat de ambele părți. Aici intră limitele stricte cu privire la confidențialitate, la durata consultului, la disponibilitatea medicului în afara programului de lucru și condițiile în care această disponibilitate există.
Pentru ca acest parteneriat să fie sănătos și, mai ales, eficient – adică să producă rezultate favorabile în managementul și evoluția diabetului zaharat – raportarea dintre voi doi trebuie să fie una de tip adult-adult. Din păcate, uneori în practică se produc dezechilibre, iar medicul este investit (sau se auto-investește) cu rol de părinte, în timp ce pacientul rămâne în rol de copil, adică neresponsabilizat în ceea ce privește propria boală cronică. În aceste cazuri, de exemplu, poate apărea așteptarea ca medicul să fie singurul responsabil pentru programări sau să fie cel care 'ceartă' sau 'laudă' comportamentele pacientului și nivelul de complianță la tratament.
În realitate, ceea ce este firesc să aștepți (și, la nevoie, să ceri) de la medicul tău diabetolog este:
Să te ajute să găsești soluții la problemele cu care te confrunți, legate de diabet.
Să fie transparent și realist în ceea ce privește situația ta, gravitatea și riscurile asociate.
Să îți ofere încredere prin acele exemple de succes din experiența sa clinică, care te pot ajuta să câștigi mai mult optimism și o perspectivă mai clară.
Moment de introspecție
După ce am discutat despre importanța și aspectele cheie ale relației cu medicul tău diabetolog, te invit acum la un moment de introspecție. Ia o pauză de la ascultat, acordă-ți un pic de liniște și gândește-te la următoarele întrebări. Ele te vor ajuta să evaluezi și, poate, să îmbunătățești acest parteneriat esențial:
Care sunt, în opinia ta, punctele forte ale echipei pe care o formați tu și medicul tău? Ce funcționează deja foarte bine?
Ce simți că nu primești suficient din această relație, sau poate nu primești deloc?
Sincer, cât de bine îți faci tu partea ta în acest parteneriat? Unde simți că ai putea contribui mai mult?
Un ultim gând: acest exercițiu este, în primul rând, pentru tine, pentru propria ta claritate. Însă, dacă simți că poți vorbi deschis cu medicul tău diabetolog și că ar ajuta parteneriatul vostru, atunci te încurajez să împărtășești și cu el aceste răspunsuri. Poate fi o formă extrem de valoroasă de feedback, care va consolida relația și va îmbunătăți colaborarea voastră.
Dacă simți nevoia să împărtășești cu mine din răspunsurile tale sau orice conținut scoate la iveală aduce această călătorie, să știi că sunt aici.