MODULUL 2: Etapele psihologice ale adaptării la boală
Înainte de a ne scufunda în etapele adaptării, vreau să-ți ofer o perspectivă esențială: cea a pierderii și a doliului. Te invit să te uiți și la experiența ta cu diabetul ca la o pierdere, sau chiar o pierdere multiplă. În general, orice schimbare majoră pe care o experimentăm în viață declanșează un sentiment de pierdere și, automat, după el, și experiența emoțională a doliului – sau altfel spus, durerea pierderii.
Doliul nu este altceva decât procesul natural și spontan prin care sistemul nostru psihic ne ajută să ne adaptăm la o nouă realitate, adesea radical diferită de cea pe care o cunoșteam înainte. Este mecanismul intern de vindecare în fața unei schimbări fundamentale.
Ca oameni, suportăm tot felul de pierderi în viața noastră, mai mici sau mai mari, pe care știm sau nu să le procesăm și să le integrăm. De aceea, atunci când diabetul apare în viața ta, este posibil să te găsească deja cu multe dolii rămase neprocesate, nerezolvate. Iar acest aspect, în sine, poate face adaptarea la boala cronică mult mai dificilă. Sau, dimpotrivă, te poate găsi mai pregătit pentru a face față și a te adapta unei noi pierderi, pentru că ai avut deja o experiență anterioară de doliu încheiată cu succes.
Durerea pierderii poate arăta în foarte multe feluri, de la manifestări fizice la cele emoționale. Voi prezenta acum câteva idei care să-ți ofere niște repere, ajutându-te să înțelegi și să conectezi într-un mod nou senzațiile fizice pe care le-ai avut cu sentimentele și gândurile pe care le-ai experimentat până acum.
La momentul diagnosticului cu diabet zaharat trăiești o primă pierdere – statutul de om sănătos pe care îl aveai până atunci, pentru că te legi de o boală care te va însoți pentru tot restul vieții. Apoi, pe măsură ce îți continui viața cu diabet, poți experimenta o serie de alte pierderi. Unele sunt mai puțin palpabile, cum ar fi pierderea sentimentului de libertate – libertatea de a mânca ce dorești, când dorești, fără să-ți faci griji pentru carbohidrați, pentru cantitatea de insulină necesară sau pentru monitorizarea constantă a glicemiei. Altele sunt mult mai palpabile, legate direct de integritatea corpului tău sau de anumite funcții.
Doliul, ca proces psihic de vindecare, se declanșează automat și spontan, urmându-și cursul dacă îi permiți. Ce înseamnă să îi permiți doliului să-și urmeze cursul?
Înseamnă, în primul rând, să fii cât se poate de conștient de punctul vieții în care te afli și de lucrurile prin care treci.
Înseamnă să apelezi la ajutor specializat atunci când te simți copleșit.
Și înseamnă să dai libertate de manifestare tuturor emoțiilor și stărilor – psihice și fizice – prin care este firesc să treci pentru a te putea adapta și a integra această experiență.
În cazul în care, conștient sau inconștient, blochezi procesarea pierderii – dacă nu-ți dai voie să trăiești toate emoțiile și stările, dacă nu le accepți – ea nu va dispărea pur și simplu. Dimpotrivă, va căuta căi alternative de a se elibera din psihic, putând crea, în timp, chiar mai multe probleme în viața ta.
