Următoarea etapă pe care o vom explora este Furia – o etapă extrem de importantă și, deși adesea percepută negativ, una naturală și necesară. Furia este, de fapt, un veritabil combustibil, o energie pură, o manifestare a vieții însăși.

Dacă reușim să o transformăm în pasiune și să o canalizăm corect, furia ne poate ajuta enorm să ne recalibrăm viața. Este exact acel avânt, acea forță interioară de care ai nevoie pentru a face schimbările majore pe care diabetul, odată apărut în viața ta, le solicită.

La început, furia, ca parte a procesului de adaptare la o boală cronică, poate fi îndreptată către oricine: personalul medical, sistemul, familie, prieteni, propria persoană, comunitate sau chiar Divinitate. Însă, lăsată liberă și nedirecționată, furia nu reușește să-și facă pe deplin treaba. Aici intervii tu, de preferat cu ajutor de specialitate și într-un cadru sigur de explorare interioară. Tratată cu blândețe, curiozitate și oferindu-i spațiu de manifestare, furia îți va arăta că este, de fapt, o emoție secundară. Este o emoție care ascunde sub 'mantia' sa alte emoții, mai puternice, mai greu de simțit și de conținut. Adesea, sub furie se ascunde frica, tristețea, sau un amestec din ambele.

Așadar, această etapă a furiei ne cheamă la un exercițiu esențial: să căutăm și să găsim empatia și compasiunea, în primul rând, față de propria persoană. De ce? Pentru că atunci când nu ești conștient de și conectat la propriile emoții, crește semnificativ riscul de a proiecta asupra celorlalți ceva ce nu le aparține. Așa ajungi să învinovățești în exterior pentru ceea ce, de fapt, se întâmplă în interiorul tău.

Tot în această etapă pot apărea frământări intense și un puternic sentiment de nedreptate, ce iau forma unor întrebări recurente: 'De ce mi se întâmplă mie asta?' 'De ce eu?' 'De ce am ajuns în acest punct al vieții?' Aceste întrebări sunt parte a procesului și sunt absolut valide.