Impactul diagnosticului

Psihologul clinician Bill Polonsky, specializat în lucrul cu persoanele cu diabet, descrie momentul diagnosticului ca pe o angajare la un job. Un job extrem de dificil, pe care, bineînțeles, nimeni nu și l-a dorit vreodată. În primul rând, spune el cu un zâmbet amar, este un job plătit prost. Adică, nu primești neapărat acea satisfacție imediată pentru efortul tău zilnic. În al doilea rând, și poate cel mai greu aspect, nu este un job de la care îți poți lua vreodată vacanță, și cu atât mai puțin unul de la care să demisionezi. Doar această realitate, a permanenței, este suficient de obositoare și, în timp, poate duce la ceea ce numim în literatura de specialitate 'diabetes burnout' sau epuizarea pe fondul vieții cu diabet.

De multe ori, această epuizare nu poate fi evitată, mai ales în prima perioadă de acomodare cu diabetul, indiferent dacă ești pacient sau aparținător. Este o reacție firească la o povară constantă, și e important să știm asta.

În plus, diabetul zaharat vine la pachet și cu spectrul unor complicații negative pe termen lung. Chiar dacă nu apar la toți pacienții, pentru unii, acestea planează ca o amenințare permanentă deasupra capului, fiind o conștientizare constantă la fiecare pas.

Apoi, nu putem ignora faptul că diabetul zaharat presupune o monitorizare atentă și un tratament ce pot deveni, într-adevăr, inconfortabile: înțepături zilnice, recoltări frecvente de analize, o atenție constantă la alimentație, la semnalele corpului pentru a evita hipoglicemiile și așa mai departe. Toate acestea te obligă la o schimbare profundă a stilului de viață. Nu mai poți face lucrurile exact ca înainte. Chiar dacă ai libertatea de a face sport, de a munci, de a-ți vedea de relațiile sociale, mereu va trebui să ai în minte faptul că ai diabet și că orice activitate în care te implici are un efect direct asupra felului în care corpul tău se simte și asupra nivelului glicemiei tale.

Este foarte ușor ca, având diabet, să ajungi să te simți singur și izolat, pentru că în viața ta, dintr-o dată, se întâmplă foarte multe lucruri - pe care trebuie să le faci, pe care le simți, pe care le gândești – o solicitare foarte mare pe plan psihologic pe care ceilalți oameni din jurul tău, cei care nu au diabet, cei care nu cunosc foarte multe despre această boală cronică, nu o conștientizează.

Diabetului i se mai spune și 'boala tăcută' sau 'boala invizibilă'. Pe de o parte, pentru că uneori nu ai simptome clare, devenind greu poate și pentru tine, ca pacient, în anumite etape din călătoria ta, să crezi că diabetul este încă acolo sau să găsești motivația necesară pentru a te îngriji în continuare așa cum trebuie. Pe de altă parte, tocmai pentru că atât de mult din ceea ce se întâmplă în corpul tău nu se vede, devine dificil pentru ceilalți să te trateze ca pe o persoană cu o boală cronică și să înțeleagă pe deplin felul în care tu ești obligat să trăiești și să te adaptezi.