Rolul familiei și cercului apropiat: Sprijin sau sabotaj?

Continuăm cu al treilea aspect crucial în procesul de adaptare la o boală cronică: rolul mediului familial și al relațiilor cu oamenii cei mai apropiați. Implicarea familiei în gestionarea diabetului zaharat este, adesea, un subiect delicat, deoarece poate atinge niște profunzimi relaționale care devin dureroase.

Există membri ai familiei supraimplicați, cum ar fi, de exemplu, soția care ține evidența și administrează tratamentul soțului, deși el este perfect capabil să facă asta singur. Sau, situații în care se iau decizii pentru pacient fără drept de apel, transformându-l, practic, într-un spectator al propriei vieți. La polul opus, îi găsim pe cei deloc implicați, poate chiar neglijenți cu unele aspecte esențiale ale managementului bolii, lăsând pacientul să se descurce singur cu o povară complexă.

În general, prea puțină informație de calitate și lipsa unei educații minime despre sănătate – fizică, psihică și emoțională – pot sabota serios echipa medic-pacient. Această lipsă de cunoaștere poate demotiva, poate duce la apelul la superstiții, zvonuri și știri false, creditând mai degrabă părerea vecinilor sau a altor rude decât pe cea a personalului medical specializat.

Indiferent de vârstă, atât supraimplicarea, cât și neimplicarea familiei sunt extrem de riscante, deoarece împiedică pacientul să-și construiască o relație echilibrată cu boala sa cronică și, implicit, să parcurgă un proces sănătos de adaptare psihologică. Acest lucru poate duce la frustrare, izolare și o gestionare ineficientă a bolii.

Prin contrast, un mediu familial sănătos, bine informat și echilibrat, acționează ca un factor de protecție esențial pentru pacient, oferind sprijinul și înțelegerea necesare.