Prima etapă pe care o vom explora se numește Negarea. Și, deși este prima pe lista noastră, e important să reții din start: parcurgerea acestor etape în relația cu diabetul nu este neapărat liniară. S-ar putea să nu începi cu negarea, ci cu o altă etapă. S-ar putea să sari de la o etapă la alta, să omiți complet anumite faze, sau să rămâi într-o etapă mai mult decât alte persoane. De asemenea, poți reveni oricând într-o etapă pe care credeai că ai depășit-o. Fiecare călătorie este unică, și e perfect normal ca ea să se desfășoare în propriul tău ritm.

Revenind la Negare, o recunoști adesea printr-un sentiment de ireal. Nu e doar că nu-ți vine să crezi diagnosticul sau că ți se întâmplă ție; este o senzație destul de stranie, ca o ceață. Poate simți o amorțeală emoțională sau un fel de detașare față de ceea ce se întâmplă, ca și cum totul ar fi un film în care nu ești tu actorul principal. Simți că nu te atinge, că nu poți simți nimic cu adevărat.

Negarea are un rol esențial: cel de a ne proteja. Este o reacție absolut firească – de fapt, toate etapele pe care le vom discuta sunt mecanisme naturale ale psihicului nostru de a face față unei situații copleșitoare. Această detașare inițială acționează ca un scut împotriva impactului emoțional uriaș al unei vești precum un diagnostic de diabet. Îți oferă timp, un răgaz, până când psihicul își adună forțele și începe să proceseze cu adevărat ceea ce ți se întâmplă.

Negarea se manifestă și prin minimizare, un alt mecanism de apărare. Asta înseamnă că încerci să reduci importanța sau impactul pe care diabetul îl va avea în viața ta. Poate te gândești: 'nu e atât de grav', 'nu va fi o schimbare atât de mare pentru mine', sau 'mă descurc eu și fără să urmez chiar toate indicațiile'.

De asemenea, neîncrederea – fie în medici, fie în rezultatul analizelor – împreună cu nevoia de a cere a doua sau chiar a treia părere, pot fi manifestări specifice ale acestei faze de negare a procesului de adaptare.