Am ajuns acum la ultima etapă. Deși adesea este numită acceptare, eu cred că niște cuvinte mult mai potrivite sunt adaptare și integrare. De ce? Pentru că 'acceptarea' poate sugera că ești 'OK' cu ceea ce se întâmplă. Dar uneori, adevărul este că nu poți fi OK cu ceea ce ți se întâmplă, pentru că, pur și simplu, nu este OK. Poate te doare, te întristează, te sperie, este inconfortabil, sau poate chiar îți schimbă fundamental niște vise pe care le aveai legate de tine, de familie sau de copii.

Însă, chiar și atunci când situația nu este 'OK', poți ajunge să te adaptezi cu adevărat la ceea ce trăiești și să integrezi această nouă realitate în contextul mai larg al vieții tale. Este vorba despre a-i găsi un loc, nu de a te preface că nu există durere.

Dincolo de orice 'rețetă' standard, ideea esențială aici este să fii în contact cu tine însuți, să te lași purtat de intuiție și să înveți să te cunoști și să te recunoști la un nivel cât mai profund posibil. Asta înseamnă să-ți permiți să îmbrățișezi noul, să nu-ți fie teamă de schimbare și să te lași transformat așa cum îți este menit, într-o versiune autentică a ta.

A te adapta din punct de vedere psihologic înseamnă, în primul rând, să înveți constant: să fii deschis să înveți despre tine, despre ce ți se întâmplă, să câștigi perspective noi și să-ți dezvolți capacitatea de a-ți gestiona simptomele în modalități alternative față de cum ai fost învățat până acum.

Dincolo de acceptare: Adaptare și integrare